Teleoperarea nu este o soluție de rezervă: ce devine cu adevărat o sesiune VR
Teleoperarea pare pe o fișă tehnică ca o soluție ocolitoare pentru ceea ce un robot nu poate încă face singur, iar pe hala de producție este mai degrabă opusul: un mod de a genera exact datele de care un robot are nevoie ca să ajungă să facă acea sarcină singur.
- Kitul este un articol de catalog, construit pentru o singură platformă, nu un prototip de laborator.
- Kitul de teleoperare VR al AGIBOT se potrivește specific cu A2 Ultra și A2 Lite, controlând brațele robotului prin control incremental, nu printr-o corespondență exactă a poziției, cu 50 ms de latență pe o conexiune prin cablu. Un câmp vizual de 105 grade și o cască cu distanță interpupilară reglabilă continuu sunt construite pentru un operator care o poartă pe durata unei sesiuni de lucru, nu pentru o demonstrație de cinci minute.
Două mâini cu dexteritate ridicată OmniHand O12, într-o imagine de studio realizată de AGIBOT: cea de sus ține un ac subțire între vârfurile degetelor. Acesta este nivelul de manipulare pe care îl înregistrează o sesiune de teleoperare atunci când brațul controlat se termină cu o mână, nu cu un griper mai simplu.
- Ce contează nu este că o persoană poate conduce robotul, ci ce rămâne după aceea.
- O sesiune de teleoperare este o înregistrare a felului exact în care un om a rezolvat o problemă de manipulare, articulație cu articulație, iar acea înregistrare este ceea ce antrenează stiva de autonomie a platformei. O sarcină pe care robotul nu o poate încă face nesupravegheat produce totuși date utile din momentul în care cineva o operează bine prin VR, ceea ce este opusul unei soluții provizorii: demonstrația este produsul în sine, nu un înlocuitor până sosește cel adevărat.
- Limitele proprii ale kitului arată pentru ce este de fapt construit.
- O sarcină maximă la capătul brațului de 1 kg exclude din start manipularea grea, iar cele 50 ms de latență ale conexiunii prin cablu se dublează aproximativ prin Wi-Fi. Niciuna dintre limite nu contează pentru colectarea de date de antrenament la un post de lucru, unde operatorul este aproape de robot și sarcina se încadrează în acea greutate. Ambele limite ar conta pentru o lucrare grea, la distanță, pentru care kitul nu a fost niciodată construit, iar a citi fișa tehnică drept o promisiune despre a doua utilizare este greșeala care merită evitată.
Un kit VR cu 50 ms de latență și 105 grade câmp vizual nu este o aproximare grosieră a autonomiei. Este mecanismul care produce datele din care se construiește autonomia, iar platforma căreia i se potrivește este exact la fel de restrânsă pe cât spune fișa tehnică.
